Articulatia temporo-mandibulara

Fosa mandibulara, Mandibulă - Wikipedia

Tratament Luxația articulației temporomandibulare este o afecțiune comună în practica clinică ce implică scheletul facial. Articulația temporomandibulară este o articulație specializată, ce permite mobilitatea mandibulei față de oasele temporale ale craniului, realizând sub controlul mușchilor masticatori și hioidieni mișcările de protruzie — retracție și ridicare — coborâre a mandibulei.

  • Deteriorarea oaselor și fracturii articulațiilor
  • Scris de Super User în 02 Mai
  • Autor: Popa Sorin Articulația temporo-mandibulară este articulația sinovială dintre mandibulă și osul temporal.
  • Articulația temporo-mandibulară | Anatomie si fiziologie

Luxația acută a articulației temporomandibulare este cea mai frecventă și este ușor de tratat, necesitând doar reducere manuală, în timp ce luxația cronică este mai dificil de manageriat. Luxația anterioară este cea mai frecventă și este cauzată în general de o deschidere excesivă a cavității bucale, de exemplu în timpul mâncatului, căscatului, râsului, vărsăturilor, cântatului, sărutului sau în cursul unor intervenții stomatologice, dar și ca urmare a convulsiilor, tetanosului sau a unor reacții distonice fosa mandibulara antipsihotice sau în cadrul manevrelor fosa mandibulara endoscopie digestivă superioară, bronhoscopie sau intubație endotraheală.

Ivanciu Crina 14 iul. Articulaţia temporo-mandibulară sau ATM-ul, cum mai este prescurtat este cea mai importantă şi mai complexă articulaţie a craniului uman. Caracteristicile principale ale ATM: Este o articulaţie sinovială, care uneşte mandibula de craniu; Este o diartroză; Este o articulaţie bicondiliană; Are o dublă mobilitate, participând astfel la realizarea funcţiilor aparatului stomatognat: masticaţie, fonaţie, deglutiţie, mimică.

Mult mai rar luxația se produce posterior, medial, lateral sau superior, de cele mai multe ori din cauza unui traumatism și asociază fracturi craniene. Luxația articulației temporomandibulare este cel mai frecvent bilaterală, pacientul având mandibula fixată în poziție deschisă și doar molarii posteriori în contact direct, însă poate fi și unilaterală, caz în care mandibula este deviată de partea articulației fosa mandibulara. Luxația poate fi acută, cronic - recurentă sau cronic — persistentă.

  1. Homeopatie pentru tratamentul durerii articulare
  2. Corpul mandibulei[ modificare modificare sursă ] Mandibula vedere laterală dreapta Corpul mandibulei Corpus mandibulae este porțiunea orizontală a mandibulei ce se extinde posterior până la unghiul mandibulei, este concav înapoi având forma de potcoavă sau forma unui "U".

Imposibilitatea închiderii cavității bucale este explicată de faptul că fosa mandibulara articulației determină punerea în tensiune a ligamentelor cu apariția spasmului sever la nivelul mușchilor care realizează mișcările de închidere — deschidere a cavității bucale mușchii maseteri, mușchii pterigoidieni mediali și laterali și mușchii temporali.

Astfel apare trismusul care nu mai permite întoarcerea condilului mandibular în fosa mandibulară.

fosa mandibulara

Durerea la nivelul regiunii preauriculare este un simptom frecvent întâlnit în luxația acută, însă rar în situația luxației cronic — recurente. Palparea regiunii preauriculare poate indica: spațiul articular liber unul sau ambii condili mandibulari se află anterior de eminența articulară spasmul musculaturii masticatorii procesul coronoid al mandibulei devine proeminent și poate fi palpat imediat inferior față de maxilar.

fosa mandibulara

Pacienții adulți cu semne și simptome tipice, fără semne clinice sugestive pentru fractură și la care mecanismul luxației nu este traumatic pot fi supuși manevrelor de reducere a luxației fără a se realiza radiografii de confirmare dacă acest lucru ar întârzia reducerea. Cu toate acestea, copiii și majoritatea adulților cu luxații non-traumatice ar trebui să efectueze radiografii simple sau panoramice de mandibulă sau CT fosa mandibulara pentru fosa mandibulara exclude o fractură mandibulară.

Articulatia temporo-mandibulara

Radiografia mandibulară obiectivează poziția condilului mandibular, de obicei anterior de eminența articulară. În cazul luxațiilor cauzate de un traumatism facial, este necesar CT mandibular pentru diagnosticul fracturilor fosa mandibulara al altor leziuni potențiale.

Anatomía - Nervio Trigémino (Ganglios, Ramos Oftálmico, Maxilar y Mandibular)

Tratamentul formei acute Luxația acută este extrem de dureroasă, pacienții fiind deseori anxioși, însă este ușor tratabilă prin reducere manuală realizată cât mai precoce. Reducerea poate fi realizată cu succes fără sedare, fosa mandibulara după o primă încercare nereușită pot fi utilizate analgezice fentanil intravenosmiorelaxante și sedative midazolam intravenos sau chiar anestezie generală.

Cea mai utilizată tehnică este cea descrisă de Hippocrate, care presupune reducerea intraorală prin poziționarea policelor înmănușate la nivelul suprafețelor ocluzale ale molarilor inferiori și a celorlalte degete în exteriorul cavității bucale în jurul mandibulei și imprimarea unei mișcări inferioare și ulterior posterioare.

fosa mandibulara

Metoda Hippocratică modificată presupune poziționarea policelor lateral față de molarii inferiori pentru evitarea riscului de mușcătură întrucât în moment reducerii mușchii maseteri ai pacientului se pot contracta extrem de puternic.

Tocmai pentru a reduce riscul mușcăturilor a fost dezvoltată metoda de reducere extraorală care este însă mai dureroasă și mai laborioasă. Presupune reducerea pe rând a celor două articulații temporomandibulare luxate, în general cea de-a doua articulație reducându-se spontan.

fosa mandibulara

Este necesară poziționarea policelui pe partea care va fi redusă prima la nivelul procesului coronoid al mandibulei, aplicând presiune posterior, iar restul degetelor la nivelul mastoidei. Concomitent pe partea contralaterală policele este situat la nivelul arcadei zigomatic și restul degetelor în jurul unghiului mandibulei, imprimând o mișcare anterioară.

fosa mandibulara

Această metodă are o eficiență mai mare în cazul luxațiilor unilaterale și este utilizată mai ales în fosa mandibulara în care există risc crescut de infecție pacienți cu hepatită C sau de mușcătură pacienți cu demență. Cu toate acestea, specialiștii recomandă inițial reducerea luxației cu ajutorul tehnicii seringii datorită lipsei riscului de mușcătură și a faptului că poate fi realizată rapid, fără sedare.

Aceasta presupune utilizarea unei seringi de 5 — 10 mL care este plasată între molarii posteriori inferiori și superiori pe una dintre părțile afectate, urmând ca fosa mandibulara să fie rugat să muște ușor seringa, să o rotească anterior și posterior, să împingă bărbia anterior sau să miște mandibula în lateral până ce luxația este redusă.

Articulația temporo-mandibulară

În general reducerea pe partea opusă se realizează automat, însă dacă acest lucru nu se întâmplă, fosa mandibulara pot fi repetate și pe partea opusă.

Această metodă este preferată pentru că este rapidă, implică puțin disconfort pentru pacient și atunci când are succes evită proceduri mai invazive. Trebuie ținut cont de faptul că cel mai important factor în realizarea unei reduceri de succes este experiența clinicianului, recomandarea fiind ca acesta să aleagă metoda de reducere în fosa mandibulara are cea mai multă încredere și legat de care se simte cel mai confortabil.